Urmașii deportaților cer dreptate și o lege a memoriei: „Statul nu are o structură care să răspundă pentru noi”

La zeci de ani de la valurile de deportări staliniste, victimele represiunilor și urmașii acestora continuă lupta pentru dreptate, confruntându-se cu indiferență birocratică și lipsa unui sprijin instituțional adecvat. În cadrul mitingului de comemorare, reprezentanții asociațiilor de foști deportați au adus în prim-plan o serie de revendicări urgente, demonstrând că rănile trecutului sunt departe de a fi vindecate.

Alexandru Postică, președintele Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici, a solicitat adoptarea unei legi care să condamne în mod expres negarea sau trivializarea crimelor regimului comunist. El a subliniat paradoxul dureros prin care, în unele localități, autoritățile încă acordă prioritate la comemorări unor forțe politice care nu onorează memoria victimelor, forțându-i pe deportați să-și organizeze propriile evenimente noaptea. „Este inadmisibil ca 10% din Parlamentul Republicii Moldova să scuipe, practic, în memoria celor care au avut de suferit”, a declarat Postică, cerând o legislație fermă care să protejeze memoria istorică.

O altă problemă majoră semnalată este cea a compensațiilor insuficiente pentru averile confiscate. Tudor Bondari, un alt reprezentant al celor reprimați, a afirmat că niciun deportat nu este mulțumit de modul în care a fost recuperată valoarea averilor. Mai mult, el a criticat vehement lipsa unei structuri de stat dedicate exclusiv problemelor cu care se confruntă această categorie de cetățeni. „În acești 30 și ceva de ani, noi n-avem nicio structură statală care să răspundă și să aibă o durere pentru represați. Suntem la pământ, cum am fost”, a spus Bondari.

O revendicare specifică este anularea termenului de prescripție de trei ani pentru depunerea cererilor de reabilitare și compensare. Reprezentanții victimelor argumentează că acest termen este injust, în condițiile în care multe dosare din arhive au devenit accesibile abia recent, făcând imposibilă respectarea termenului legal. În ciuda multiplelor adresări către Guvern, Parlament și alte instituții, începând din 2017, cererile lor au rămas, în mare parte, fără răspuns.

Aceste mărturii subliniază o realitate tristă: pentru miile de victime ale terorii comuniste, lupta nu este doar pentru memorie, ci și pentru dreptate socială și recunoaștere instituțională, capitole pe care statul Republica Moldova încă nu le-a închis.